Ivan Biliarsky, Klimentina Ivanova
Traducerea slavonă a Istorisirii asediului Constantinopolului, citită în sâmbăta Acatistului Maicii Domnului | p. 19–48


Cuvinte cheie
cinstirea Maicii Domnului, Constantinopol, ideologie politică bizantină, Imnul Acatist, Noul Ierusalim, Noul Israel

Rezumat

Textul care face obiectul acestui articol aparține categoriei narațiunilor care înfățișează ideologia politică bizantină sub forma unei lecturi liturgice. Destinat a fi citit în biserică în perioada Postului Mare, împreună cu omilia, sau uneori în locul acesteia, precum și la trapezele mănăstirești, el este pe drept cuvânt legat de tradiția Imnului Acatist și de cinstirea Maicii Domnului ca apărătoare a Cetății imperiale și a Imperiului însuși. Cinstirea Maicii Domnului Apărătoarea Cetății este cea care leagă Cetatea de Univers și istoria de lucrarea mântuitoare a Domnului. În această viziune, Constantinopolul este înfățișat ca o replică topografică și ideologică a Ierusalimului și a Țării Sfinte, iar bizantinii sunt un nou Popor Ales, în timp ce o bătălie purtată de împărat împotriva rivalilor săi politici este o bătălie purtată de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Această constatare ar putea fi concepută, pe de o parte, ca un temei al acțiunilor militare împotriva păgânilor (în 626) sau împotriva musulmanilor (în Evul Mediu târziu și la începuturile epocii moderne); pe de alta, ca o mărturie a creării unei identități, bazate pe ideea Noului Popor ales, deci al Noului Israel. În acest context, rămâne de văzut dacă textul concret și îndeosebi receptarea sa ar putea fi interpretate ca o mărturie în această direcție. De reținut că întâlnim semne ale acestei ideologii în Moldova Evului Mediu târziu. În primul rând, este vorba despre reprezentările vizuale, unice în felul lor, ale asediului Constantinopolului pe pereții exteriori ai unor biserici moldovenești din secolele al XVI-lea – al XVII-lea. În al doilea rând, în Moldova există o concentrare a copiilor acestui text în secolele al XV-lea – al XVII-lea. Este o trăsătură a tradiției manuscrise, caracteristică dar nu exclusivă, căci textul a fost tradus și în Bulgaria sau în mediile bulgare de la Muntele Athos în secolul al XIV-lea și a fost difuzat și în Serbia, ca și în alte țări ortodoxe slave.