VII, 2011, 1



Ştefan cel Mare şi cultul sfinţilor locali. Ipoteze de lucru şi limitări documentare | p. 351–368


Cuvinte cheie
culte oficiale, devoţiune voievodală, sfinţi locali, Ştefan cel Mare, venerarea relicvelor

Rezumat

Studiul de faţă analizează cum şi sub ce forme venerarea sfinţilor locali este reflectată în actele de devoţiune publică ale lui Ștefan cel Mare. În cadrul acestui demers, cuvintele „sfinţi locali” se referă atât la sfinţii autohtoni cât şi la sfinţii al căror cult a fost iniţiat sau consacrat de Biserica Moldovei în conexiune cu prezența relicvelor lor în țară. Inventariind şi examinând informația mai degrabă săracă păstrată în izvoare scrise sau vizuale, ca şi literatura secundară cu referinţe la subiect, studiul identifică persoanele sfinte demonstrate ca fiind venerate în Moldova secolului XV, le încadrează într-un anumit tip de sfinţenie, și, în final, analizează modelele devoţionale ale evlaviei voievodale în relaţie cu ele. În timp ce sfinții autohtoni – pustnici şi/sau fondatori de centre monahale locale – par a fi fost veneraţi exclusiv în relație cu venerarea relicvelor lor, izvoarele sugerează că Sfântul Ioan cel Nou s-a bucurat de un cult oficial, investit cu semnificație dinastică şi reflectat ca atare în devoţiunea domnitorului, cu toate că de o mai mică importanţă decât cultul sfinţilor tradiționali. Având în vedere marile limitări documentare asupra acestui subiect, autoarea doar avansează ipoteze în loc de concluzii propriu-zise, întrebându-se dacă includerea Sfântului Ioan cel Nou printre sfinții locali moldoveni este legitimă pentru epoca lui Ştefan cel Mare.