Ovidiu Cristea
Ştefan cel Mare în sursele veneţiene: câteva consideraţii | p. 101–114
Descărcați articolul integral (pdf)

Cuvinte cheie
contacte diplomatice, cronici, Marino Sanudo, rapoarte, Ştefan cel Mare, Veneţia

Rezumat

Analele şi cronicile veneţiene oferă puţine mărturii despre domnia lui Ştefan cel Mare. Cu excepţia lucrărilor lui Domenico Morosini şi Vite dei Dogi a lui Marino Sanudo, istoricii veneţieni au ignorat aproape în totalitate domnia voievodului moldovean. Alte tipuri de documente, totuşi, reflectă o situaţie diferită. „Jurnalele” (Diarii) lui Marino Sanudo, conţinând instrucţiunile Senatului veneţian către ambasadorii lui şi rapoartele scrise de către reprezentanţii diplomatici ai Republicii, sunt nişte izvoare bine documentate şi de încredere pentru domnia lui Ştefan cel Mare. Această discrepanţă se justifică prin modul cum s-au dezvoltat contactele diplomatice dintre Veneţia şi Moldova. Până în 1473, interesul Republicii Sfântului Marcu pentru Moldova a fost marginal şi mediat de către Coroana Ungară. După izbucnirea războiului dintre Moldova şi Imperiul Otoman în acel an, Veneţia a încercat să stabilească o legătură diplomatică directă cu Ştefan. Creşterea volumului de informaţii despre Moldova în documentele veneţiene de după 1475 a fost determinată de duşmanul comun şi de interesul faţă de importantele cetăţi comerciale Chilia şi Cetatea Albă, care în acea perioadă erau sub stăpânirea voievodului moldovean. Analele şi cronicile veneţiene, datorită particularităţilor istoriografiei veneţiene, s-au concentrat asupra istoriei Republicii. Astfel, prezenţa sau absenţa Moldovei din aceste documente nu reprezintă o chestiune de interes (sau de lipsa lui) din partea cronicarilor, ci mai degrabă sunt influenţate de un complex de factori, cum ar fi scopul unei anumite lucrări, izvoarele de informare şi publicul căruia cronica îi era adresată.