IX, 2013, 2



Alexandru cel Bun – sfârşit de domnie | p. 7–16


Cuvinte cheie
catolicism, husiți, Lituania, Moldova, Ortodoxie, Polonia

Rezumat

După ce a respectat cu fidelitate obligațiile sale de vasal al coroanei poloneze și al regelui Vladislav Jagiello aproape pe tot timpul lungii sale domnii – 1400–1432 –, domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, a schimbat tabăra în 1429 sau cel târziu în 1430 pentru a intra, în cele din urmă, în 1431, în luptă directă cu suzeranul său de odinioară. Cercetările noastre recente au condus la concluzia că această întorsătură a fost consecința unei noi direcții impuse de regele Poloniei politicii sale confesionale: tolerant la început față de supușii săi ortodocși – de departe majoritari în Lituania și, bineînțeles, în cnezatele rusești supuse direct coroanei sale –, Vladislav a depus toate eforturile, după închiderea Conciliului de la Konstanz (1418), să le impună credința latină (reductio în limbajul epocii), pentru a-i sustrage de sub influențele străine și pentru a-i integra mai bine în regatul său. Domnitorul Moldovei, fidel tradiției bizantine, simțindu-se amenințat direct de această schimbare a politicii poloneze în contradicție cu una dintre condițiile esențiale ale pactului încheiat între cele două țări, a sfârșit prin a se alătura taberei adversarilor lui Vladislav Jagiello atunci când aceștia s-au revoltat împotriva regelui lor.